Eternitatea în care intră cei duşi de pe lume, e viaţa fără margini, iubire fără sfârşit şi fericire deplină.

Parul ei lung si blond zace nearanjat de saptamani.Obrazul pare al unei femei greu incercate de viata.Haina de blana alba ii imbraca umerii fragezi si pulpele fine ale picioarelor.Priveste in gol cu ochii unui om pierdut in tainele vietii .Capul ii aluneca usor ,dintr-o miscare pe perna de catifea rosie.Isi strange genunchii la piept si tremura din toate incheieturile.Semineul tanjeste sa se scalde intr-un foc cum numai ingrijitoarea casei stia sa pregatesca.Frigul isi instalase regatul si ii ocupase teritoriul fetei, odata cu venirea nenumaratelor nenorociri in viata ei.
Mana sa,de mult plina de bijuterii,care stia doar sa mangaie catifea scumpa si matasuri,acum se plimba monoton pe suprafata corpului pentru a-l incalzi.
Un vant puternic misca draperiile si le ridica aproape de tavan dand incaperii un aer straniu.Fata tresare de parca ar fi vazut o stafie si inchide cu putere ochii,zdrobindu-si ploapele fara mila.Nu vroia sa vada obisnuitul ritual, din fiecare noapte.Ritualul ce nu-i dadea pace de 1 an de zile.Atat se implinea de la moartea lui.Si atat era de cand ea uitase definitia zambetului,a fericirii...
Un an de zile a durat transformarea unei fiinte care emana energie si bucurie,care impartea vorbe alese si priviri blande,prietenoase tuturor.
Intotdeauna a fost o fire mandra,dar nu acea mandrie ivita din rautate,din orgoliu,ci una nascuta din increderea in respect,dreptate..Iubea luxul si se considera indrepatita sa il afiseze peste tot.
O calitate vine mereu insotita de un defect,fiecare lucru are pereche pe lumea asta.Defectul ei cel mai mare insa era bunatatea.O bunatate naiva,prosteasca,puerila.Credea ca daca ea ofera iubire,este dreptul ei sa primeasca la fel de multa iubire in schimb.
Nu,nu este egoism este extrema aceea in care se gasesc unii oameni...Prea multa grija fata de altii,prea multa afectiune irosita,prea multa speranta in zadar si vise in exces...spulberate.
Acest defect al ei purta pe rand cate un nume,schimbandu-se de la o zi la alta in functie de persoanele pe care le intalnea.Pana cand, a devenit statornic si i-a luat numele LUI.
EL devenise defectul ei,iar acest defect era nuantat si animat in fiecare clipa de EL.
...
Era ferm convinsa ca poate realiza orice(cum spuneam avea acea convingere puerila ca totul se poate realiza pentru simplul fapt ca ea dorea asta).Stia cu certitudine ca el poate fi schimbat si numai dragostea va putea sa ii modifice apucaturile atat de daunatoare.

Noptii ii tinea de urat,zilei i se daruia toata.Somnul nu mai avea nici o semnificatie .Era obsedata de gandul ca el nu e bine,ca va pati ceva din clipa in clipa,ca poate ar trebui sa il sune,ca poate ar fi bine sa mearga la el.Nu contau sfaturile nimanui.De fapt rupsese relatiile cu toate cunostintele sala precedente din cauza ca nimeni nu ii spunea ce ar fi dorit sa auda,nimeni nu era de acord cu acel ''drog'' care o tinea in viata,nimeni nu ii aproba deciziile,nu ii impartasea suferinta si nu stia ce idei o macina.Unii deja o considerau nebuna pentru ca e usor t sa numesti nebun pe acela care nu il intelegi.E atat de simplu sa folosesti un termen pentru a incadra comportamentul unei persoane fara sa incerci sa il inetelegi...

.....
Pana la urma au decis sa locuiasca impreuna.Numai asa ea putea fi mai linistita si el putea sa incerce sa renunte la viata lui ''bolnava''...
Erau fericiti la inceput:
O impodobea cu lucruri alese,o alinta si se purta cu ea ireprosabil.Insa cu timpul s-au racit lucrurile si el avea din nou nevoie de compania vechilor sai ''prieteni'', de compania multor lucruri de care se despartise o perioada.Ii era dor sa fumeze o tigara cu nesat,sa bea mai multe sticle de bauturi scumpe sa se distreze in compania acelor ''dame' ...Acele asa-zise dame nu-l iubeau,nu ii purtau de grija in fiecare secunda,nu isi imaginau ca undeva intr-o camera ,pe o canapea de piele,langa un foc bine facut,se zvarcoleste o faptura de dorul lui.

Si astfel au inceput noptile pierdute aiurea,zilele dormite in nestire,urcatul scarilor cu greutatea unui munte dupa un gat firav si subtire,agonia dupa betie..mahmureala...starile de voma...,cateva zile linistite si cercul in care intrase nu mai avea iesire.

....

Ploaia arunca cu putere sageti reci .O invelise cu totul intr-un strat racoros si umed.Se ridica brusc,in miscarile sale citindu-se hotararea,dorinta de uitare,insa era prea slabita sa stea in picioare si curand se dezechilibra,iar podeaua rece si respingatoare ii deveni atat de necesara.
O alta incercare de a se ridica esua,insa era hotarata sa nu isi petreaca noaptea in locul aceala care ii trezea atatea amintiri.
Prinse o secunda de elan si se sprijini, tarandu-se aproape ,de peretii incaperii.Usor ,dar sigur ajunse pana la usa care dadea spre balcon.Incerca sa deschida geamurile de sticla.O lumina brutala insufleti cerul si fata i se reflecta.Vazu ceva,ca o ramasita de om,o umbra mai mult,ceva nedeslusit,fara stralucire si lipsit de farmec.Avea un dispret innascut pentru lucrurile urate.I se facu sila de ce vazu si iesi in aerul pervers de rece care ii cerceta corpul ,plin de curiozitate si brutalitate.

Isi inlantui mainile de balustrada si isi aseza strategic picioarele intre dungile de fier.
Vantul o indemna bucuros,iar luna ii zambea ironic si violent.Fata isi lasa haina de blana sa coboare usor de pe umeri pana ce simti ca ii atinge gleznele si i le gadila.Atunci inchise ochii,isi musca buza de jos cu teama si se altura LUI ...
Pentru ca numai asa putea sa stie daca era intr-adevar bine... Daca nu cumva avea nevoie de ceva...








Continuare(Vreau sa-ti intru'n sange).